40 de ani este o vârstă la care despre sportivi se spune, la figurat, că sunt pensionari, cei mai mulţi fiind retraşi de mult din activitatea competiţională. În cazul lui Cătălin Geru, este exact invers. Pensionar la propriu, cu acte-n regulă, dar activ ca sportiv.
Cătălin Geru în echipamentul preferat, de mai bine de 32 de ani, viaţa lui a însemnat doar hochei pe gheaţă şi nu prea îl trage aţa să se oprească. Încă mai poate, ba chiar mai mult decât oricare dintre puştii din echipă.
La hochei, efortul fizic este imens, de aceea liniile se schimbă des şi arareori, un jucător stă pe gheaţă mai mult de un minut. Cătălin însă nu e un hocheist obişnuit, fiind considerat de mulţi chiar cel mai bun din ţară pentru ultimele două decenii şi capabil încă să uimească. În urmă cu trei săptămâni, la un meci de campionat, la Gheorghieni, a realizat un record, jucând continuu timp de şase minute.
La şapte ani, a fost luat din curtea şcolii şi dus la patinoar, unde a revenit de nenumărate ori. „Marele vinovat este tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte! Era un microbist înrăit şi de la cinci ani m-a luat cu el la tot ce însemna sport în Galaţi. A încercat să mă ducă la fotbal, dar nu a avut nici o şansă, eram deja cucerit. Hocheiul a fost iubire la prima vedere, dovadă că joc şi acum”, ne-a povestit Geru începuturile unei cariere de excepţie.
A fost cu echipa naţională la 14 Campionate Mondiale, unde a fost declarat de două ori cel mai bun jucător şi de trei ori a fost golgetereul turneului. A câştigat 15 titluri de campionat naţional cu Steaua şi de 17 ori Cupa României.
În cupă, o singură dată, a triumfat cu altă echipă în afară de Steaua şi este succesul cel mai drag sufletului său. Avea 18 ani şi încă nu plecase de la Dunărea Galaţi.
„Tocmai ne întorsesem de la campionatul mondial de tineret din 1988, luasem locul doi în grupa B cu o echipă în care eram zece jucători de la Dunărea. Turneul a fost la Galaţi, toţi se aşteaptau să joace în finală Steaua, cu SC Miercurea Ciuc, dar ei au jucat doar pentru locul trei. Am ajuns în finală cu Dinamo, am bătut cu 6-2, am dat trei goluri şi declarat jucătorul turneului. A fost de vis, una din rarele ocazii când patinoarul nostru a fost arhiplin. Înainte, făcusem egal cu Steaua, 3-3, am dat două goluri, iar pe SC M. Ciuc i-am bătut cu 3-2, unde am dat numai un gol”, rememorează Cătălin Geru cel mai mare succes al hocheiului gălăţean.
La scurt timp, a fost luat de Steaua, unde a jucat timp de 21 de ani, cu o singură întrerupere, 1999, când s-a întors acasă crezând în proiectul de relansare a acestui sport în Galaţi. Acum încearcă a doua oară. 20 de ani de vechime în armată i-au permis să se pensioneze la cerere şi revină acasă, sperând că de data aceasta, se vor găsi bani în Galaţi şi pentru hochei.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Cum ai rezistat şase minute pe gheaţă la Gheorghieni?
"Încerc să stau cât mai mult pe gheaţă. Avem în echipă foarte mulţi juniori şi au nevoie să joace lângă noi, cei cu experienţă, pentru a progresa cât mai repede. La Gheorghieni, nici nu mi-am dat seama cât am stat pe gheaţă. Când m-am uitat la tabelă şi am văzut că joc de şase minute, m-am blocat câteva clipe"
A fost grea despărţirea de Steaua?
"Nu prea. Mă săturasem de navetă, plus că mereu mi-am dorit să joc acasă. Nu mi-au dat niciun cent în ultimele cinci luni acolo, iar dacă tot este să joc gratis, de ce să nu o fac acasă?"
CE ÎI PLACE
Să ajut, să dau şi la alţii din ce mi-a oferit viaţa. Sunt un altruist, o fire caldă. Mai am o pasiune, sunt înnebunit după Moto GP, fan al lui Valentino Rossi. Dar cea mai mare plăcere a vieţii este să stau cu băieţelul meu de trei ani.
CE NU ÎI PLACE
Oamenii falşi. Cei care fac promisiuni de dragul de se da mari, fără să-şi dea seama câtă suferinţă produc celor care îşi fac speranţe în urma acestor promisiuni. Cum a fost cazul promisiunilor făcute hocheiului din Galaţi în 1999.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu